Avatar s-ar putea să aibă o continuare

Avatar, primul film care a înregistrat încasări de peste două miliarde de dolari, s-ar putea să aibă o continuare.

Avatar, primul film care a înregistrat încasări de peste două miliarde de dolari, s-ar putea să aibă o continuare.

Rupert Murdoch fondatorul şi directorul, News Corp.-ului  (unul dintre cele mai mari conglomerate media din lume) a declarat că a discutat deja despre o posibilă continuare a filmului cu regizorul James Cameron.

"Jim are idei pentru un nou film. Cu toate acestea nu trebuie să nu aşteptăm ca acesta să fie realizat prea curând", a declarat Murdoch. Mogulul a mai adăugat că nu au discuta încă bugetul de producţie sau eventuala apariţie a noii pelicule.

De asemenea şi James Cameron a vorbit recent la CNN despre o posibilă continuară.  "Aş putea să mă las convins. Însă trebuie să vedem de câţi bani am avea nevoie pentru acest film", a declarat Cameron. El a mai adăugat: "Nu e falsă modestie. Ştiam că e un film comercial, dar nu ne gândeam nici la jumătate din impactul pe care l-a avut".

Având în vedere însă că şi la realizarea filmul „Avatar" s-a lucrat ani întreg, probabil vor trece câţiva ani buni până la apariţia continuării.

Rupert Murdoch, directorul News Corp. A mai anunţat că „Avatar" urmează să fie lansat pe DVD în curând, însă nu va ieşi din cinematografe unde încă realizează încasări uimitoare.

GB-MCOnet

Nice Online - www.nice.hu

 


Szóljon hozzá!


www.web-top.biz